„Doamnă, sigur vreți să schimbăm toate încuietorile?”
„Absolut toate.”
Omul n-a mai întrebat nimic.
În mai puțin de o oră, casa avea yale noi.
Raluca a urcat apoi în dormitor.
Alex dormea cu spatele la ea, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
A deschis dulapul și a scos două valize mari.
A început să-i împacheteze hainele, așezându-le ordonat.
Fără grabă.
Fără furie.
Doar cu o liniște rece, densă.
La un moment dat, Alex s-a trezit.
„Ce faci?”
„Îți strâng lucrurile.”
A clipit năuc.
„Ai înnebunit?”
„Nu. Cred că abia acum m-am trezit.”
Alex s-a smuls din pat, brusc.
„Pentru o ceartă cu mama faci tot circul ăsta?”
Raluca s-a întors încet către el.
„Nu pentru ceartă. Pentru că ai stat acolo ca un străin și ai lăsat-o să mă calce în picioare.”
„Exagerezi.”
Cuvântul acela a făcut-o să zâmbească amar.
Toți anii lor încăpeau, de fapt, într-un singur cuvânt.
O resto si pe aver rig
