Raluca n-a închis un ochi în noaptea aceea.
Ședea în sufragerie, cu laptopul deschis pe masă, lumina stinsă și doar veioza mică pâlpâind lângă ea. Afară, o ploaie măruntă și rece bătea în geam, genul de umezeală care ți se strecoară în oase.
Pe ecran se derulau, ca un film prost, ani întregi de minciuni.
Transferuri de bani.
Mesaje șterse pe jumătate.
Facturi plătite din conturile ei.
Și, peste toate, semnătura lui Alex.
La început îl iubise curat. Când l-a cunoscut, Alex părea alt om: liniștit, atent, modest. O făcea să râdă chiar și când zilele erau cenușii. Iar ea, care trăsese tare de la 19 ani ca să ajungă unde era, se convinsese că în sfârșit găsise pe cineva cu care să construiască un viitor.
Doar că, încet-încet, totul se schimbase.
Mai întâi au venit comentariile mamei lui.
Apoi vizitele fără preaviz.
După aceea, cheile „de rezervă”.
Din clipa aceea au început să hotărască amândoi ce se întâmplă în casa ei.
Ce gătește.
Pe cine are voie să invite.
Cum se îmbracă.
Până și ce mașină să conducă.
Iar ea a tăcut.
Nu pentru că ar fi fost slabă.
Ci pentru că încă mai spera ca Alex să se trezească.
Dar în seara când el a privit nepăsător cum mama lui îi rupe rochia, ceva în Raluca s-a rupt definitiv.
La ora două noaptea a sosit lăcătușul.
Un bărbat trecut de cincizeci de ani, cu palmele bătătorite și geaca udă fleașcă de ploaie.
O resto si pe aver rig
