Drumul avea ritmul lui, acel ritm pe care ajungi să îl cunoști atunci când totul pare să funcționeze la secundă. Între o respirație și alta, între două repere familiare, se așternea liniștea aceea specială pe care numai șoseaua o poate avea. Iar eu, cu aproape douăzeci de ani de experiență în spate, nu m-aș fi gândit nicio clipă că tocmai pe acea porțiune calmă a serii avea să apară detaliul care urma să schimbe cursul lucrurilor.
Nu era nimic neobișnuit în aer. Nicio avertizare, nicio presimțire, niciun semn care să anunțe că se apropie ceva important. Doar senzația aceea liniștitoare că totul se află la locul lui.
O resto si pe aver rig
