Pentru câteva clipe, niciunul nu a mai spus nimic.
Între ei stăteau treizeci de ani de tăceri, de telefoane scurte de sărbători și de promisiuni că „la anul sigur vin”.
Ana s-a dat puțin într-o parte.
— Intră. Cafeaua e aproape gata.
Victor a pășit în curte cu un nod în gât.
Totul părea mai mic decât își amintea. Cireșul din spatele casei era încă acolo, doar că trunchiul îi era crăpat de vreme. Fântâna fusese reparată. Cotețul găinilor fusese mutat mai aproape de șură.
Numai prispa părea neschimbată.
În bucătărie mirosea a plăcintă cu brânză.
— Tot asta faci? a întrebat el.
Ana a zâmbit pentru prima dată.
— Știam că-ți plăcea.
S-au așezat unul în fața celuilalt.
Victor și-a plimbat privirea prin încăpere.
Mobilierul era vechi, dar îngrijit. Pe perete atârna fotografia părinților lor.
Lângă ea era o fotografie cu el, făcută cu aproape treizeci de ani în urmă, în ziua în care terminase facultatea.
O resto si pe aver rig
