A deschis ușa încet, ca să nu-și trezească mama.
Apartamentul mic dintr-un cartier vechi din Ploiești mirosea a ceai de tei și a medicamente. Mama lui dormea pe canapea, cu pătura trasă până la bărbie. Când l-a auzit, a deschis ochii.
— Andrei… ce s-a întâmplat, mamă? De ce ești așa?
El a încercat să zâmbească, dar nu i-a ieșit. S-a așezat lângă ea și i-a luat mâna subțire în a lui.
— M-au dat afară de la service.
Mama l-a privit lung, apoi i-a mângâiat obrazul.
— Pentru ce?
— Pentru că am ajutat pe cineva… a spus el încet.
Femeia a oftat și l-a strâns de mână.
— Atunci să nu-ți pară rău, mamă. Omul rămâne om chiar și când pierde tot.
Cuvintele ei l-au durut și l-au mângâiat în același timp.
O resto si pe aver rig
