Ernest îi privi pe fiecare în parte.
— Am ceva să vă spun.
— Ai găsit un investitor? întrebă Robert.
— Nu.
— Atunci?
Ernest se rezemă de spătarul scaunului.
— Nu sunt falit.
Tăcerea căzu peste toți.
Marina clipi de câteva ori.
— Cum adică?
— Compania merge foarte bine. Casa este a mea. Conturile sunt intacte.
— Atunci de ce ai mințit? izbucni Robert.
— Pentru că voiam să aflu cine rămâne lângă mine când nu mai am bani.
Nimeni nu răspunse.
— Și acum știu.
Robert se înroși.
— Tată…
— Nu. Acum mă asculți tu pe mine, tăie Ernest, iar pentru prima dată după mulți ani spuse tot ce avea pe suflet.
O resto si pe aver rig
