Era notarul din orașul de lângă al nostru.
Vocea lui era liniștită, aproape prea așezată pentru ce urma să aud. M-a rugat să mă așez. În clipa aceea, am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Trecuseră doar trei zile de la înmormântare. Casa încă păstra urmele mamei: miros de ceai de tei, de săpun ieftin, de lucruri vechi, dar familiare.
Mi-a spus că mama îl contactase cu aproape un an înainte să moară. Venise singură, într-o zi în care încă era lucidă. Știa cine este, unde se află și ce vrea. Ajunsese cu autobuzul, cu o sacoșă veche de rafie, din aceea pe care o purta mereu.
O resto si pe aver rig
