O fetiță de opt ani dormea singură, dar în fiecare dimineață se plângea că patul ei părea „prea mic.” Când mama ei a verificat camera de securitate la ora 2 a.m., a izbucnit în lacrimi tăcute…
Eu sunt Laura Mitel. Familia mea locuiește într-o casă liniștită cu două etaje în suburbia din apropierea Bucureștiului, un loc plin de lumina zilei, dar care devine atât de tăcut noaptea încât poți auzi ticăitul ceasului din living.
Soțul meu și cu mine avem o singură fetiță, o fiică pe nume Oana. Are opt ani.
De la bun început, am convenit să avem doar un singur copil.
Nu din egoism.
Nu din frica de dificultăți.
Ci pentru că voiam să-i oferim tot ce am putut.
Casa, valutată la aproape 780.000 de euro, a fost ceva ce am cumpărat după mai bine de zece ani de economii. Am deschis fondul pentru facultatea Oanei când era încă un bebeluș. Plănuisem deja calea ei universitară înainte să poată citi corect.
În primul rând, am vrut să-i ofer independență.
O resto si pe aver rig
