Roșiile nu se salvează cu o singură rețetă turnată în găleată. Cenușa, drojdia, laptele, urzica sau cojile de ou pot ajuta cultura, dar fiecare are un rol diferit. Unele hrănesc solul. Unele stimulează planta. Unele reduc ușor presiunea unor ciuperci de pe frunze. Niciuna nu este tratament complet pentru mană, alternarioză sau bacterioze.
Asta trebuie spus de la început. Dacă frunzele au pete mari, maronii, cu margini galbene, dacă tulpina se înnegrește, dacă roșiile încep să putrezească pe plantă, nu mai vorbim despre „îngrășământ de casă”. Vorbim despre boală instalată. Acolo se intră cu igienă, aerisire, eliminarea frunzelor bolnave și, dacă este cazul, produse omologate pentru tomate.
Dar într-o grădină ținută curat, soluțiile naturale pot face diferența. Nu prin minuni, ci prin rutină. Sol hrănit. Rădăcină activă. Frunze aerisite. Udare constantă. Calciu la timp. Potasiu când fructele cresc. Mai puțină umezeală pe frunze. Aici se câștigă cultura.
1. Cenușa de lemn. Bună pentru potasiu, periculoasă dacă o folosești fără măsură
Cenușa curată de lemn este unul dintre cele mai vechi îngrășăminte din gospodărie. Conține mai ales potasiu, calciu, magneziu și urme de fosfor. Pentru roșii, potasiul contează mult în perioada în care fructele cresc și se coc. Ajută la fermitatea fructului, gust, culoare și rezistența generală a plantei.
Cenușa nu conține azot. Azotul se pierde în timpul arderii. Deci nu folosești cenușa ca să pornești plantele tinere în vegetație. O folosești mai ales după ce roșiile au legat fructe.
O resto si pe aver rig
