O decizie neașteptată
La ora două dimineața, am deschis din nou fotografia. De data aceasta, am citit descrierea completă: „O cheamă Elena Marinescu. Locuiește singură într-un cartier liniștit de la marginea orașului. Astăzi a împlinit 103 ani.” Cuvântul acela m-a urmărit toată noaptea.

A doua zi, fără să înțeleg complet de ce, am cumpărat un tort mic cu vanilie și câteva flori albe. Apoi am luat un taxi și am mers la adresa menționată în postare. Cartierul era liniștit. Case simple. Copaci bătrâni. Aerul mirosea a ploaie și iarbă umedă.

Am găsit casa ușor. Avea gard alb și mușcate roșii la geam. Am rămas câteva secunde în fața porții, cu emoții ciudate, de parcă urma să întâlnesc pe cineva pe care îl cunoscusem cândva.

Întâlnirea emoționantă
Apoi am bătut. Pași mici. Încet. Foarte încet. Ușa s-a deschis. Era ea. Exact ca în fotografie. Doar că ochii ei păreau mai obosiți în realitate. M-a privit surprinsă.

„Bună ziua…” Am ridicat tortul stângaci. „Am venit să vă spun La mulți ani.”

O resto si pe aver rig