Ilinca era lângă mine.

Își luase dimineața liberă de la jobul ei part-time ca să mă conducă, lucru despre care îi spusesem că nu era necesar, dar pentru care, în tăcere, îi eram recunoscător. Și ea urma să se înscrie acolo, cu bursă.

M-am uitat spre clădire. Studenții intrau pe uși. Am privit locul acela mare, necunoscut și ușor înfricoșător în care urma să pășesc.

— Nu știu cum să fac asta, Biluța.

Ilinca și-a strecurat mâna sub brațul meu.

— Mi-ai dat o viață. Asta sunt eu, dându-ți-o pe a ta înapoi. Poți face asta, tată. Poți!

Unii oameni își petrec toată viața așteptând ca cineva să creadă în ei.

Eu am crescut pe cineva care a făcut-o.

— Poți face asta, tată. Poți!

O resto si pe aver rig