corp lung, plat și lucios;
cap în formă de semilună sau lopată;
culoare variabilă, frecvent cu dungi longitudinale;
mișcare glisantă, nu un tors și răsucire ca a râmălor obișnuite.
De obicei apar în locuri umede: sub pietre, în mușchi, pe paturi de flori, pe alei și terase după ploaie. Originea acestor specii este în Asia de Sud-Est, dar s-au răspândit în multe regiuni prin transportul de sol, plante la ghiveci sau material pentru amenajări peisagistice.
Pericole, comportament și măsuri practice
Deși nu sunt veninoși în sensul atacării oamenilor sau animalelor domestice prin mușcătură, viermii ciocan produc mucus cu substanțe toxice care pot irita pielea. Prin urmare, nu este recomandat să-i atingi cu mâna goală. Mai important, aceștia constituie o amenințare ecologică: sunt prădători activi ai râmelor, iar consumul intens al acestora poate altera structura solului.
Râmele contribuie esențial la aerarea și fertilizarea solului, la descompunerea materiei organice și, pe cale de consecință, la sănătatea grădinilor. Viermii ciocan capturează râmele folosind mucus lipicios și enzime digestive; parțial dizolvă prada înainte de a o ingera. În zone unde populațiile de Bipalium cresc, numărul râmelor poate scădea semnificativ, afectând calitatea solului și productivitatea plantelor.
Metode practice de gestionare:
O resto si pe aver rig
