Vera și-a văzut de serviciu. De viața ei. De grădină. De ordine.
Oamenii din sat au vorbit. Ca întotdeauna.
Dar Vera mergea drept, cu spatele drept.
Într-o seară, stând pe bancă în fața casei, tanti Maria i-a spus:
– Ai inimă mare, fată. Dar și cap pe umeri.
Vera a zâmbit.
Nu pierduse tot.
Pierduse un om care oricum nu fusese niciodată pe deplin al ei.
Și câștigase ceva mult mai important:
Demnitatea.
Iar asta nu se împarte cu nimeni.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
