Dar pentru unii copii, realitatea este cu totul alta.
În locul terenurilor de joacă, ei cunosc coridoarele spitalelor.
În locul excursiilor, învață drumul către cabinetele medicale.
În locul zilelor fără griji, trăiesc între analize, investigații și tratamente.
Și totuși, în ciuda tuturor acestor greutăți, mulți dintre ei continuă să zâmbească.
Acesta este poate cel mai impresionant lucru pe care îl putem învăța de la ei.
Curajul care nu se vede întotdeauna
Când auzim cuvântul „erou”, ne imaginăm adesea oameni puternici, personaje celebre sau persoane care realizează lucruri extraordinare.
Dar există și un alt tip de eroism.
Un eroism tăcut.
Un eroism care nu caută aplauze.
Un eroism care se manifestă atunci când un copil acceptă încă o injecție fără să plângă.
Atunci când își încurajează părinții, deși el este cel care suferă.
Atunci când găsește puterea să zâmbească unei asistente medicale după o zi grea.
Atunci când spune „o să fie bine” chiar dacă îi este teamă.
Acest curaj nu apare pe primele pagini ale ziarelor.
Dar este unul dintre cele mai pure și impresionante exemple de forță umană.
O resto si pe aver rig
