Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță.
— Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins.
Ana nu și-a schimbat expresia.
— Nici nu vrem să fii. Dar dacă pleci acum, vei muri înainte să ajungi la următorul oraș. Iar dacă te găsesc autoritățile, șansele tale sunt și mai mici.
Maria a intervenit imediat.
— Lasă-l să se facă bine. După aceea va hotărî singur.
Femeile au aprobat în tăcere. În acea clipă, hotărârea luată în grabă s-a schimbat. Nu aveau să-l țină cu forța și nici să-i decidă viața. Îi ofereau doar adăpost până când își putea purta singur de grijă.
O resto si pe aver rig
