Privit prin ochii unei adolescente, darul a părut prea simplu, cu un aer pe care ea l-a simțit ca fiind „retro”, nepotrivit de purtat între colegi. În locul bucuriei, a apărut o stânjeneală greu de ascuns. Singurele cuvinte rostite au fost:
„Mulțumesc.”
Bunica a zâmbit blând și nu a adăugat nimic. În cameră s-a așezat o liniște care, atunci, n-a spus mare lucru. O privire caldă, o mână care a netezit materialul, și apoi gestul firesc de a așeza cardiganul, cu grijă, laolaltă cu celelalte lucruri.
O resto si pe aver rig
