În minutul șaisprezece, Alin s-a oprit.
Nu brusc. Nu teatral.
Pur și simplu și-a ridicat mâinile de pe tastatură și a respirat adânc.
„Gata.”
Camila și-a luat timp cu răspunsul. S-a dus la laptop, a citit liniile de cod, a derulat, a verificat din nou. Fața ei nu a dezvăluit nimic.
Alin a simțit cum inima îi bate puternic în gât. S-a gândit la mama lui, la micul apartament din Berceni, la facturile care se îngrămădeau pe masă. La frigiderul care scotea zgomote noaptea pentru că era atât de vechi. La banii care numărau invers până la ultima pâlnie.
Dacă ceva mergea prost, nu ar mai avea o șansă.
Camila a tastat altceva. A lansat programul.
Rezultatul a apărut pe ecran.
Corect.
Nu doar corect. Elegant. Rapid. Mai ușor decât versiunea la care lucra echipa ei timp de trei zile.
O resto si pe aver rig
