Viorel s-a ridicat greoi, mormăind în șoaptă.
Scaunul a scârțâit sub el.
„Ce fel de circ e ăsta?” a mormăit el, dar râsul i s-a stins.
Am apropiat oglinda.
Atât de aproape încât putea vedea fiecare por, fiecare șiuvă albă de mustață.
„Uită-te bine”, i-am spus.
La început, a zâmbit strâmb.
Apoi zâmbetul i-a dispărut.
Oglinda nu minte.
Nu iartă.
O resto si pe aver rig
