În săptămânile următoare, Mary a început să se vindece. Ethan i-a construit un mic loc de odihnă în grajd, apoi un colț de grădină unde putea lucra cu mâinile. Treptat, teama ei s-a transformat în liniște, iar liniștea lui în deschidere.
Într-o seară, privind apusul, Mary i-a spus:
— Nu doar că mi-ați salvat viața. M-ați ajutat să mă regăsesc.
Ethan s-a uitat în depărtare, cu o expresie greu de citit.
— Și tu m-ai salvat, fără să știi, a șoptit el.
Astfel, doi oameni cu trecuturi dureroase au învățat să trăiască din nou. Fermă lui Ethan nu mai era doar un loc pierdut printre câmpii, ci un refugiu. O dovadă că, oricât de adânci ar fi rănile, speranța poate renaște.
O resto si pe aver rig
