Tânărul din Arad suspect de hantavirus a fost confirmat pozitiv. Opt contacți ai pacientului, izolați pentru 21 de zile

Pacientul ar fi locuit în condiții precare, iar una dintre ipoteze vizează contactul cu excremente de rozătoare infectate.

După confirmare, au fost activate protocoalele de siguranță ale spitalului, iar accesul persoanelor din exterior a fost limitat. Unitățile medicale implicate au trecut la monitorizarea atentă a tuturor persoanelor care au interacționat cu pacientul.

Opt contacți ai pacientului, izolați pentru 21 de zile
Opt persoane care au intrat în contact cu bărbatul confirmat pozitiv au fost izolate și plasate în carantină pentru 21 de zile, în vederea supravegherii clinice. Măsura a fost însoțită de reorganizarea circuitelor din spital, astfel încât pacienții să fie protejați, iar personalul medical să poată lucra în condiții de siguranță.

„Inspectorii sanitari au dispus relocarea celor 8 pacienți contacți ai cazului într-o zonă izolată, organizată în saloane tip nucleu, cu circuite separate, pentru protejarea celorlalți pacienți și a personalului medical. Persoanele contact vor rămâne sub supraveghere și carantină pentru o perioadă de 21 de zile”.

O resto si pe aver rig

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *