Ramurile principale de schelet, dacă sunt sănătoase și bine poziționate, nu se ating primăvara. Sunt coloana vertebrală a pomului. Tăierea lor în acest sezon produce un stres major și declanșează o explozie de lăstari verticali care vor consuma energia pomului ani la rând.
Nu se îndepărtează niciodată mai mult de o treime din coroană. Primăvara nu se „rade” mărul, indiferent cât de mult a fost lăsat în paragină. O astfel de tăiere îl împinge să crească lemn, nu fructe, și îl slăbește exact când are nevoie de forță pentru pornirea în vegetație.
Vârful pomilor tineri nu se taie fără un scop clar de formare. La meri sub patru-cinci ani, tăierea nejustificată a axului central duce la pierderea dominanței, apar mai multe vârfuri concurente și coroana devine greu de controlat.
Ramurile care au deja muguri de rod formați nu se taie primăvara. În acest moment, mugurii de floare sunt diferențiați. Orice ramură tăiată înseamnă producție pierdută. Corecțiile de rod se fac mai târziu sau în alte sezoane.
Nu se fac tăieri mari pe ramuri groase, vechi, atunci când vremea este rece, umedă sau instabilă. Rănile mari se cicatrizează greu primăvara devreme, iar riscul de infecții este crescut. Dacă nu este o urgență sanitară, aceste intervenții se amână.
Ramurile afectate de boli active nu se „corectează” primăvara prin tăieri estetice. Dacă există foc bacterian, cancere sau putregai avansat, fie se face o tăiere sanitară strictă până în lemn sănătos, fie intervenția se programează corect. Altfel, boala se răspândește.
O resto si pe aver rig
