Constituenţi şi utilizări terapeutice tradiţionale
Analize fitochimice au scos la iveală o varietate de compuşi bioactivi: flavonoide, tanini, terpenoide, alcaloizi, compuşi fenolici, steroizi şi saponine. Aceşti constituenţi sunt consideraţi responsabili pentru efectele medicinale raportate din tradiţie şi au determinat interesul cercetătorilor.
În medicina populară, Euphorbia hirta este frecvent folosită pentru afecţiuni respiratorii: astm, tuse cronică, bronşită, wheezing şi congestie. Preparatele tradiţionale cele mai comune sunt infuziile sau decocturile din frunze şi tulpini, care se beau în cantităţi mici pe parcursul zilei. Practicanţii tradiţionali susţin că planta poate calma tusea, reduce secreţiile mucoase şi uşura respiraţia.
De asemenea, planta este utilizată pentru probleme digestive — diaree, disenterie, crampe şi disconfort intestinal. Datorită conţinutului de tanini, are proprietăţi astringente care pot contribui la reducerea pierderilor de fluide din intestine, motiv pentru care o decoctură din frunze este folosită pentru a calma tulburările digestive.
În multe culturi Euphorbia hirta este considerată şi un diuretic natural: ceaiuri uşoare sunt administrate pentru a susţine funcţia vezicii şi echilibrul hidric, cu scopul de a favoriza eliminarea toxinelor prin urină.
Aplicată extern, planta a intrat în folclorul terapeutic sub formă de cataplasme sau paste din frunze zdrobite pentru tratarea unor leziuni minore, erupţii cutanate, muşcături de insecte, abcese sau infecţii fungice. Practicanţii au atribuit acestor preparate efecte calmante şi de promovare a vindecării pielii.
În anumite regiuni se mai foloseşte ca remediu tradiţional împotriva paraziţilor intestinali sau ca adjuvant în episodul febrei, când infuziile calde sunt prescrise pentru a încuraja transpiraţia şi a asigura hidratarea.
O resto si pe aver rig
