Distribuie: Facebook Instagram WhatsApp
Dacă tot consideri că totul e atât de rău, n-are niciun rost să te mai chinui.
Cătălin s-a înroșit la față, prins pe picior greșit.
Hai, măi, că am glumit și eu…, a mormăit.
Nu. Tu n-ai glumit, am răspuns. Ai venit aici doar ca să umilești.
Am strâns farfuriile și le-am dus înapoi în bucătăria de vară. În urma mea a căzut o liniște aspră, de parcă înghețase toată curtea.
Când m-am întors, Andrei stătea în picioare. Nu-l mai văzusem niciodată atât de supărat.
Gata, ajunge, a spus răspicat. Toată seara ai făcut numai remarci și ai jignit-o pe Maria. Ai venit fără să ajuți cu nimic și te porți de parcă ești inspector la restaurant.
Vai, nu mai poți de sensibilitate…, a mormăit Cătălin, sfidător.
Nu e vorba de sensibilitate. E vorba de bun-simț, i-a tăiat-o Andrei, fără să-și ia ochii de la el.
Prin preajmă, mama lui Andrei încerca, timid, să domolească spiritele.
Hai, copii, terminați…, a șoptit ea.
Dar Andrei a ridicat mâna, ferm.
Nu, mamă. Mereu ai făcut asta. L-ai lăsat să vorbească urât și noi trebuia să tăcem ca să nu iasă scandal.
Cătălin s-a ridicat brusc de la masă, scârțâind banca pe pietriș.
Serios? Acum eu sunt problema?, a scuipat printre dinți.
O resto si pe aver rig
