Pe ecran, Alexandru stătea în biroul lui de acasă.
Purtase iar cămașa bleumarin pe care o alegea la fiecare întâlnire serioasă. În spate se vedea biblioteca mare din living și fotografia noastră de la nuntă.
Preț de o clipă am uitat că murise.
Părea atât de prezent, încât mi s-a frânt inima.
El privi drept în obiectiv.
— Dacă vedeți acest mesaj, înseamnă că eu nu mai sunt. Dar înseamnă și că mama mea încearcă exact ce știam că va încerca.
În biserică căzu o tăcere de plumb.
Doamna Victoria își încleștă maxilarul.
— Alexandru… ce prostie e asta? murmură ea.
Vocea lui nu se opri.
— Mamă, dacă tocmai ai numit-o pe Irina „incubator”, atunci nu meriți nici măcar să-i spui pe nume.
Un freamăt străbătu toată biserica.
Bianca făcu un pas înapoi.
Alexandru scoase un dosar și îl ridică spre cameră.
— În primul rând, testul ADN pe care îl aveți este fals. L-am refăcut eu, personal, acum trei luni, după ce am aflat că cineva voia să mituiască un laborator.
Adrian deschise la secundă una dintre serviete și scoase câteva documente ștampilate.
— Acestea sunt actele originale, spuse el tare. Semnate și autentificate.
Toate privirile se întoarseră către doamna Victoria.
Fața ei se albise de tot.
— Minte! țipă ea. Toate sunt inventate!
Dar Alexandru își continuă discursul, calm:
— Și pentru că știam cât de departe poate merge propria mea familie, am schimbat testamentul acum două luni.
O resto si pe aver rig
