…Aveam un plan pus la punct.
Dimineața eliberării mele a venit în liniște, aproape întâmplător. Gardianul mi-a înmânat hainele pe care le adusesem cu mine acum doi ani.
Le-am privit fix câteva secunde.
Păreau să aparțină altei femei.
Am ieșit pe porțile închisorii cu un singur rucsac și o servietă groasă pe care le adunasem în ultimii doi ani. Aerul rece al dimineții m-a lovit în față, dar sentimentul de libertate era mai puternic decât frigul.
Mama mă aștepta afară, rezemată de bătrânul Logan.
Când m-a văzut, a început să plângă.
„Vino acasă, Laura”, a spus ea încet.
Am zâmbit, dar am clătinat din cap.
„Am ceva de rezolvat mai întâi.”
Aveam o programare în dimineața aceea. Nu cu Mihai. Nu cu Sofia.
O resto si pe aver rig
