Pe ecran, Alexandru stătea în biroul de acasă.
Purta aceeași cămașă bleumarin pe care o alegea de fiecare dată când avea întâlniri importante. În spatele lui, biblioteca din living se profila clar și, lângă ea, fotografia noastră de la nuntă.
Pentru o clipă am uitat că nu mai trăia.
Părea atât de viu, încât m-a durut fizic.
El își ridică privirea și o fixă direct în cameră.
— Dacă vedeți acest mesaj, înseamnă că nu mai sunt în viață. Și mai înseamnă că mama mea încearcă exact ce știam că va încerca.
O resto si pe aver rig
