— Numele meu adevărat nu este Alex Marinescu.
Am încremenit, fiecare mușchi încordat.
— Ce?
— Familia mea deține mai multe firme mari în București și Cluj. Tatăl meu e încurcat de ani de zile în afaceri murdare: spălare de bani, contracte umflate, oameni cumpărați.
L-am privit fără să clipesc, ca și cum orice tresărire ar fi putut sfâșia valul subțire al realității.
— Și eu ce legătură am cu asta?
— Pentru că, acum doi ani, am găsit documente. Dovezi. Și am vrut să merg la poliție.
Am simțit cum piesele încep, în sfârșit, să se așeze: de ce evita mereu discuțiile despre familie.
De ce nu voia poze postate online.
De ce schimba subiectul ori de câte ori trecutul îi atingea numele.
— Vărul tău știa?
A încuviințat din cap, încet.
— El m-a ajutat să dispar.
Mi-au țâșnit cuvintele, necontrolat:
— Să dispari?! M-ai lăsat să te îngrop!
Câțiva pasageri s-au întors să ne privească. Alex mi-a prins mâna, ușor.
O resto si pe aver rig
