Colectarea sevei se face prin mici incizii pe ramuri sau la baza frunzelor. Substanța lăptoasă începe să se scurgă imediat, iar pentru a fi adunată corect este necesară atenție și igienă. Seva proaspătă poate provoca iritații la contactul direct cu pielea, de aceea este recomandat ca persoana care o colectează să poarte mănuși și să utilizeze doar instrumente curate. Pentru păstrare, lichidul se depozitează în recipiente etanșe, la loc întunecos și răcoros, ferit de aer și lumină.
În tradiția populară, seva de smochin era folosită pentru tratarea negilor și a papiloamelor. Aplicarea directă pe piele ajuta la uscarea lor treptată, datorită enzimelor proteolitice care descompun țesuturile keratinizate. Tot cu ajutorul acestei seve se tratau abcese, furuncule sau plăgi superficiale. Smochinele fierte în lapte, aplicate local, se combinau cu efectele latexului, accelerând procesul de vindecare și reducând inflamația. În unele zone, seva era folosită extern și pentru calmarea durerilor de urechi, fiind aplicată în jurul pavilionului auricular, niciodată în interior.
Pe lângă aceste întrebuințări, studiile moderne au arătat că seva de smochin are proprietăți antimicrobiene. Ea acționează împotriva unor bacterii și fungi, ceea ce explică de ce oamenii o foloseau instinctiv pentru infecții cutanate sau pentru prevenirea suprainfectării rănilor. Totuși, folosirea ei trebuie făcută cu prudență, pentru că substanțele active pot provoca reacții cutanate neplăcute la unele persoane.
O resto si pe aver rig
