Tensiunea dintre cei doi nu a apărut peste noapte. Bolojan a preluat conducerea PNL și, ulterior, funcția de prim-ministru interimar într-un moment în care partidul căuta urgent o ancoră. A venit cu imaginea reformatorului sever. A impus tăieri bugetare drastice. A redus personal în administrație cu 10% și a blocat negocierile pentru un nou guvern timp de cincizeci de zile — pur și simplu a oprit mașina guvernamentală. În paralel, mai mulți lideri locali care l-au susținut pe Adrian Veștea la congresul PNL au început să fie marginalizați sau excluși din partid, iar Tișe a fost printre cei care au simțit presiunea direct pe care o exercita noua conducere.
Manifestul de acum e răfuiala față-n față pe care Tișe nu a mai putut-o amâna. Nu e o criticică obișnuită din interiorul unui partid — asta nu lasă loc de interpretare.
Context instituțional și cadru legal
Criza politică în care se desfășoară acest conflict are un cadru legal precis, să zicem. Conform Constituției României, atunci când un guvern este demis prin moțiune de cenzură sau demisionează, prim-ministrul interimar rămâne în funcție până la învestirea unui nou cabinet. Președintele are obligația constituțională de a desemna un candidat la funcția de prim-ministru după consultarea partidelor parlamentare. Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac. Liderul PNL refuzând însă să îi asigure voturile necesare în Parlament — un scenariu care a prelungit criza instituțională și a blocat adoptarea unui buget de stat în termen legal, cu consecințe directe asupra finanțării administrațiilor locale și a proiectelor europene în derulare.
O resto si pe aver rig
