La aniversarea soacrei mele, am hotărât totuși să mergem cu un buchet de flori.
Când am intrat, conversațiile s-au oprit.
Mihaela stătea lângă ușa bucătăriei.
— Ei,
Adriana, te-ai distrat bine la munte? m-a întrebat cu un zâmbet rece.
— Da, ne-am odihnit.
— Și ai avut satisfacție când ne-ai lăsat pe toți la poartă?
Am privit-o.
— Nu, Mihaela. N-am avut satisfacție. Am avut liniște. Este o diferență.
A râs disprețuitor.
— Într-o familie adevărată, ușile sunt mereu deschise!
— O ușă deschisă nu înseamnă că poți intra fără să bați.
Fața i s-a înroșit.
— Deci acum trebuie să-ți cer voie să-mi vizitez propriul frate?
— Trebuie să întrebi dacă suntem acasă și dacă putem primi musafiri. Exact cum facem și noi când mergem la altcineva.
— L-ai schimbat pe Radu!
În clipa aceea, soțul meu a intervenit.
— Mihaela, ajunge. Nu Adriana m-a schimbat. Eu am înțeles că trebuie să-mi protejez căsnicia.
— Deci o alegi pe ea în locul familiei?
— Nu aleg între voi. Îți cer doar să ne respecți.
Mihaela și-a luat geanta și a plecat supărată.
Nu ne-am împăcat în ziua
aceea.
Dar ceva se schimbase. Pentru prima dată, Radu nu mai încerca să liniștească pe toată lumea cerându-mi mie să cedez.
În săptămânile următoare, am început să stabilim reguli clare.
Radu a schimbat butucul de la ușa de la intrare, deoarece soacra mea încă avea o cheie de rezervă și obișnuia să intre fără să anunțe.
O resto si pe aver rig