„Cere bani pentru spitale, pentru cămine cu orfani, pentru azile de bătrâni, dar cu banii aia cumpără apartamente și terenuri. Are foi, mulțumim domnul patron, firma cutare 1000 de euro. Zice părintele ai farmece. Îmi dai 500 de lei îți dau un număr de rugăciuni”, a declarat Silviu Roman, denunțător în acest dosar.
Procurorii verifică acum proveniența banilor, traseul sumelor ridicate la percheziții și modul în care au fost acumulate bunurile mobile și imobile. Ancheta va stabili dacă există indicii privind încălcarea legislației fiscale sau penale în legătură cu activitatea economică, donațiile primite și patrimoniul lui Cristian Pomohaci.
În acest moment, dosarul rămâne în desfășurare, iar autoritățile continuă administrarea probelor. Măsura arestării preventive poate fi contestată, iar evoluția anchetei va depinde de concluziile procurorilor și de deciziile instanței.
O resto si pe aver rig