Tinctura de rostopască
Tinctura se prepară, în mod tradițional, prin macerarea pulberii de plantă în alcool. După aproximativ două săptămâni, lichidul se filtrează și se păstrează în sticluțe închise la culoare.
În rețetele populare, tinctura era diluată în apă înainte de administrare. Chiar și așa, folosirea ei trebuie făcută cu mare atenție, mai ales în cazul persoanelor care au probleme hepatice, care iau medicamente sau care suferă de afecțiuni cronice.
Infuzia combinată
Infuzia combinată presupune două etape: o parte din plantă se lasă la macerat în apă rece timp de mai multe ore, iar o altă parte se fierbe separat. La final, cele două extracte se amestecă.
Acest lichid a fost folosit în tradiția populară atât intern, cât și extern, în funcție de nevoie. Extern, putea fi întrebuințat pentru comprese, băi locale sau gargară.
Cataplasma cu rostopască
Pentru uz extern, frunzele tocate de rostopască se pot înmuia în apă caldă, apoi se aplică pe zona dorită, acoperite cu tifon. În tradiția populară, astfel de cataplasme erau folosite mai ales pentru probleme ale pielii.
Este important ca planta să nu fie aplicată pe răni deschise fără recomandarea unui specialist, deoarece sucul ei poate irita pielea sensibilă.
Recoltarea și uscarea plantei
Rostopasca se recoltează, de obicei, în zile uscate și senine, folosindu-se doar părțile aeriene ale plantei. Se recomandă evitarea recoltării pe vreme umedă, deoarece planta se poate brunifica mai ușor.
Uscarea se face în strat subțire, la umbră, într-un loc bine aerisit. Dintr-o cantitate mai mare de plantă proaspătă rezultă mult mai puțin material uscat, deoarece rostopasca pierde o parte importantă din greutate prin deshidratare.
Un detaliu specific al plantei este sucul portocaliu care apare atunci când tulpina este ruptă. Acesta a fost considerat valoros în tradițiile populare, însă poate păta pielea și hainele. După contact, zona trebuie spălată bine cu apă și săpun.
O resto si pe aver rig
