Statul pune la dispoziția persoanelor și familiilor aflate în dificultate mai multe forme de sprijin financiar, de la alocații și indemnizații până la ajutoare sociale, subvenții pentru locuință, sprijin pentru plata energiei sau ajutoare de urgență. Aceste măsuri sunt destinate, în principal, celor care au venituri reduse, persoanelor vulnerabile, pensionarilor, familiilor cu copii, persoanelor cu dizabilități sau celor care trec prin situații excepționale.
O resto si pe aver rig