O structură administrativă mai mare ar putea avea departamente specializate pentru fonduri europene, urbanism, achiziții, investiții și monitorizare. Pe hârtie, acest lucru ar crește eficiența. În practică, depinde de calitatea oamenilor puși să conducă noile structuri.
Reorganizare sau doar schimbare de hartă?
Aici este cheia discuției. O reformă administrativă reală nu înseamnă doar să unești județe pe hartă și să schimbi plăcuțe la intrare. Dacă rămân aceleași obiceiuri, aceleași pile, aceleași funcții create politic și aceeași lipsă de răspundere, reorganizarea nu rezolvă mare lucru.
Reforma are sens doar dacă vine împreună cu digitalizare, reducerea birocrației, servicii publice mai rapide, criterii clare de finanțare, audit al cheltuielilor și reguli ferme privind personalul administrativ.
Altfel, România riscă să facă o reformă mare pe hârtie și mică în realitate.
Un proiect greu de adoptat
Proiectul are valoare politică importantă, dar șansele unei adoptări rapide sunt reduse. O asemenea reformă ar produce opoziție masivă din teritoriu, inclusiv din partea aleșilor locali ai partidelor mari.
Primarii nu vor să piardă primării. Președinții de consilii județene nu vor să piardă județe. Partidele nu vor să piardă rețele locale. De aceea, orice discuție despre reorganizare ajunge rapid într-un blocaj politic.
Chiar dacă mulți recunosc că România are prea multe unități administrative mici și slabe, puțini acceptă costul politic al schimbării.
O resto si pe aver rig
