Cea mai frecventă problemă rămâne udarea. Prea multă apă duce la putrezirea rădăcinilor și la stoparea înfloririi. Prea puțină apă o ține în stres și iarăși nu înflorește. Un test simplu: bagă degetul cam 3 cm în pământ. Dacă e uscat, e timpul de udat. Dacă e ud și planta are frunze lăsate, ai o problemă la rădăcini. Dacă vezi rădăcini negre, moi, miroase urât, trebuie repotat imediat în pământ aerat, cu drenaj bun.
Cum îl faci să înflorească, fără păcăleli. Începe cu lumină bună, dar difuză. Un geam de est sau nord e ideal. Dacă iarna e întunecat în casă, o fitolampă simplă, câteva ore seara, poate face diferența.
Apoi reglează udarea. Udă când stratul de sus se zvântă. Folosește apă la temperatura camerei. Nu lăsa apă în farfurie. Acolo putrezește încet și sigur.
La fertilizare, mergi rar și curat. O dată la 6–8 săptămâni în perioada de creștere e suficient. Îngrășământ solubil pentru plante cu flori, doza minimă recomandată pe etichetă. Dacă exagerezi, apar vârfuri arse și frunze cu pete.
Crinul păcii iubește umiditatea moderată. Dacă ai aer uscat de calorifer, pune ghiveciul pe o tavă cu pietriș și puțină apă, fără ca ghiveciul să stea în apă. Șterge frunzele de praf. Pare nimic, dar praful blochează fotosinteza. Taie frunzele galbene și florile trecute, ca să nu consume degeaba energie.
Transplantarea ajută mult. Dacă rădăcinile au umplut ghiveciul, planta nu mai trage apă și nutrienți corect. La 1–2 ani, mută-l într-un ghiveci cu 2–5 cm mai mare, obligatoriu cu găuri de drenaj, într-un substrat aerat. Nu în „pământ de flori” compact care ține apă ca buretele.
O resto si pe aver rig