Doar claritate.
l-am sunat pe Radu.
— Trebuie să vorbim diseară.
A venit acasă neliniștit. Se vedea pe el că aflase de postare.
A intrat în bucătărie și s-a așezat încet.
— Dănuț a șters poza.
— Prea târziu.
— A zis că a fost o prostie.
Am râs scurt.
— Nu poza a fost prostia, Radu. Prostia e că, timp de șapte ani, nimeni nu l-a oprit.
Și-a trecut mâna peste față.
— Știu…
— Nu, nu știi. Dacă știai, nu mă lăsai singură acolo, de fiecare dată.
A rămas tăcut.
Pentru prima dată, după mulți ani, n-a mai încercat să-l scuze.
Am deschis laptopul și i l-am întins.
— Azi am închis colaborarea cu agenția lui.
Radu a ridicat brusc privirea.
— Ai făcut ce?
— Contractul expiră luna viitoare. Nu-l prelungesc.
— Irina… firma lui depinde mult de voi.
— Știu.
Și chiar știam. Foarte bine.
Agenția lui ieșea pe minus cu aproape un milion de lei anual. Contractul meu era cel mai mare client stabil pe care îl aveau.
Radu s-a lăsat pe spate în scaun.
— O să fie urât.
— Pentru cine?
N-a mai zis nimic.
După două zile, a sunat Dănuț.
Am privit telefonul câteva clipe înainte să răspund.
— Salut, Irina… uite… cred că s-a exagerat puțin.
Vocea lui nu mai avea aroganța de altădată.
O resto si pe aver rig
