Avea ochii obosiți.
— Pot să stau puțin?
I-am făcut o cafea și ne-am așezat în spate, în birou.
A tăcut câteva minute. Apoi a izbucnit în plâns.
— Îmi pare rău, Irina… De ani de zile îmi pare rău.
Mi s-a pus un nod în gât.
— De ce n-ai spus nimic?
Și-a șters lacrimile.
— Pentru că și pe mine mă vorbea la fel, acasă.
Am rămas fără cuvinte.
În seara aia, după ce am închis cofetăria, am mer
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
