Tânărul polițist înghițea în sec.
— Domnule… eu…
— Acum cinci minute râdeai când mă numeai „nimeni”.
Bărbatul în cămașă albă s-a întors spre agenți.
— Legitimațiile și armele pe capotă. Acum.
— Dar cine sunteți voi?!
Celălalt a scos calm o insignă.
Direcția Generală Anticorupție.
Fața polițistului s-a golit instantaneu de culoare.
Colegul lui a făcut instinctiv un pas în spate.
Atunci bătrânul a oftat încet.
— În ultimele trei luni au fost depuse șapte plângeri pe sectorul vostru. Șoferi umiliți. Amenzi inventate. Bani luați fără proces-verbal.
Tânărul agent a început să vorbească repede:
— Nu e adevărat! Oamenii mint!
— Și eu mint? a întrebat bătrânul.
A urmat o liniște grea.
Abia atunci amărâtul de polițist a observat ceva.
Mașina bătrânului nu era chiar obișnuită.
Sub parbriz, aproape invizibil, era un ecuson vechi al Ministerului de Interne.
Iar pe bord stătea o fotografie îngălbenită cu un grup de ofițeri.
O resto si pe aver rig
