— Nu am murit pentru că Dumnezeu m-a protejat. Dar tu… ai grijă de bătrânii tăi. Pentru că fără ei satul rămâne gol.
A doua zi, Horațiu s-a dus la primărie și a transferat casa pe numele mamei sale, așa cum fusese de la început. A vândut terenul de unde au venit să adune actele, iar cu banii a renovat cabana și a cumpărat tot ce avea nevoie Anei.
Și în fiecare seară, când vântul sufla ușor prin crăpătura ferestrei, glasul bătrânei nu mai era o umbră a trecutului, ci o binecuvântare:
— Horațiu… e noapte. Închide fereastra ermetic, ți-e frig.
Și pentru prima dată în opt ani a zâmbit.
O resto si pe aver rig
