Mi-a înghețat sângele.
În jur, toți au amuțit.
A urmat a doua bătaie.
Și mai stinsă.
Dar reală.
Preotului i-a căzut mătănia din mână.
O femeie a țipat.
Am căzut în genunchi în fața sicriului.
„Deschideți-l!”
Vlad m-a apucat de braț.
„Ai înnebunit.”
M-am smuls cu o putere pe care nu știam că o mai am.
„Nu. Tu ai fost convins că morții nu pot vorbi.”
A făcut un pas înapoi.
Prea repede.
Prea brusc.
Și am înțeles.
„Deschideți sicriul!” am urlat.
Groparii s-au privit între ei. Costel, fost pompier, a scos din buzunar un briceag.
„Dacă există și cea mai mică îndoială, îl deschidem.”
Vlad s-a repezit spre el.
„Vă interzic!”
Costel i-a întâmpinat privirea.
„Dacă e cineva viu acolo, ordinele dumitale nu mai valorează nimic.”
A tăiat sigiliile.
Liniștea s-a îngreunat până la asurzire; se auzea doar vântul şuierând printre cruci.
Întâi a ieșit mirosul.
O resto si pe aver rig
