„Dacă e cea mai mică îndoială, îl deschidem.”
Vlad s-a repezit spre el.
„Vă interzic!”
Costel i-a țintuit privirea.
„Dacă trăiește cineva acolo, ordinele dumitale nu mai înseamnă nimic.”
A tăiat sigiliile.
Liniștea apăsa atât de tare, încât se auzea vântul foșnind printre cruci.
Întâi a năvălit mirosul.
Puternic.
Înțepător.
Apoi s-a ivit voalul alb al Andreei.
Fața ei, ceară. Aproape cenușie.
Dar buzele… buzele îi tremurau.
Mi-am dus palmele la gură.
„Andreea…”
Mâna i-a căzut inertă pe o parte.
Unghiile sfâșiate.
Mâzgălite de sânge.
Între degete, strânsă, o hârtie împăturită.
Am luat-o cu grijă.
Vlad a șoptit:
„Mamă, dă-mi-o.”
Nici nu m-am uitat la el.
O resto si pe aver rig
