Pe 24 octombrie 1996, la vârsta de 69 de ani, Romica Puceanu s-a stins din viață.
Vestea morții sale a îndoliat lumea muzicală. Cei care o ascultaseră, colegii de scenă, artiștii, actorii și scriitorii care o admirau au vorbit atunci despre pierderea unei voci irepetabile. Pentru mulți, Romica Puceanu a fost și a rămas „regina neîncoronată a muzicii lăutărești”.
O moștenire care trece dincolo de timp
Romica Puceanu a lăsat în urmă mai mult decât cântece. A lăsat un fel de a interpreta, o artă a emoției directe, o lecție despre autenticitate și despre puterea muzicii de a spune adevăruri pe care oamenii nu le pot rosti întotdeauna.
Vocea ei a purtat dorul, bucuria, tristețea și melancolia unei lumi întregi. A cântat despre viață așa cum era ea: cu lumină și întuneric, cu petreceri și lacrimi, cu iubiri pierdute și speranțe încă vii.
Locul de odihnă al artistei se află pe Aleea Lăutarilor din Cimitirul Izvorul Nou din București. Pe monument este încrustat un mesaj care pare să rezume cel mai bine felul în care Romica Puceanu continuă să trăiască prin muzica ei:
„Și cântecu-i se-aude de dincolo de timp.”
O resto si pe aver rig
