Îmi era frică de ce avea să simtă ea.
— „Eu sunt Ion Dumitrescu.”
— „Și?”
— „Tatăl tău.”
A izbucnit imediat.
— „Nu! Tatăl meu a murit!”
Cuvintele alea m-au lovit drept în piept, tăind aerul ca o lamă rece.
Așa îi spusese Elena.
Că eu murisem.
Maria Andreea respira greu acum, cu sufletul apăsat.
— „Mama mi-a spus că tata a murit într-un accident când eram mică.”
— „Nu. Te-am căutat toată viața.”
— „Minți!”
Ochii îi erau umezi, dar plini de furie.
Am înaintat puțin cu trupul, încercând să îi fiu mai aproape.
— „Ai cicatricea aceea de când ai căzut de pe tricicleta roșie din fața blocului. Aveai trei ani minus două luni.”
S-a oprit brusc, ca și cum ceva din interior i s-ar fi frânt.
— „Mama ta îți spunea Măriuca atunci când îți era somn.”
Tăcere.
O resto si pe aver rig
