Moment emoționant la „Hora de la Rusca”! Alexandru, băiețelul salvat din pădure, a urcat pe scenă în aplauzele comunității

„Acum două săptămâni, cred că nimeni din satul acesta nu a dormit. Și cred că nimeni de pe o rază de 20- 30 km… Toată lumea s-a adunat aici, în Sebeșu de Jos, și împreună am plecat în căutările micuțului Alexandru”.

„Au fost oameni care nu se cunoșteau între ei, oameni care au mers umăr la umăr prin pădure, prin ploaie, noaptea… Nu mai conta nici frigul de afară, nimic. Toată lumea avea dorința și speranța că îl vom găsi pe Alexandru. Și Dumnezeu a lucrat și ni l-a scos în cale sănătos. Ne bucurăm foarte mult! De aceea, ediția de anul acesta va avea un plus special, pentru că Alexandru este în brațele familiei. Și pentru asta vă mulțumesc fiecăruia! Vă aplaud eu pe toți cei care ați fost la căutări și cei care v-ați rugat de acasă! Respectele mele”,

Mesajul transmis de primar a fost însoțit de o invitație pentru toți cei care s-au implicat să urce pe scenă, astfel încât comunitatea să sărbătorească împreună reîntoarcerea copilului.

În fața publicului, familia micuțului a primit aplauze prelungite, iar primarul i-a adresat lui Alexandru și părinților un mesaj cald: „Mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi, pentru că tu ne-ai unit ca și comunitate!”

O resto si pe aver rig

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *