Mi-a zâmbit. M-a privit lung și în tăcere, așa cum fac oamenii când știu ceva ce alții nu știu și nici nu vor să afle. Azi e ziua ta. Nu există zi în care să nu deschid ușa pe care am închis-o atunci. Te iubesc, mama
Povestea, relatată simplu, fixează imaginea unei uși închise pe care el o redeschide în gând, zilnic, la 57 de ani. Un dor care rămâne, o frază care răsună: Te iubesc, mama.
Gestul făcut în memoria mamei și viața de familie
Experiența pierderii a fost, spune el, cutremurătoare și transformatoare. A avut puterea să meargă mai departe, dar cu o identitate reconstruită pas cu pas:
„S-a şters absolut totul şi am redevenit altcineva, am luat-o de la zero, ca un om care începe să înveţe să meargă”.
În amintirea Elenei, a ales ca fiica sa să-i poarte numele. Este felul lui discret de a păstra mereu aproape rădăcina vieții lui, un gest superb, cu greutate simbolică.
Despre copiii săi, Clara (Elena) și Tudor, vorbește rar, dar cald, considerându-i cei mai buni prieteni:
”Copiii mei sunt două minuni. Clara (Elena) și Tudor sunt sufletul meu și sunt persoanele pe care le iubesc cel mai mult și, culmea, chiar dacă sunt micuți, sunt persoanele cu care mă înțeleg cel mai bine. Au 9 și 12 ani”.
O resto si pe aver rig
