Mi-am pierdut soțul și sora într-un singur moment…
Nu există o pregătire pentru tăcerea care rămâne după o astfel de clipe. Câteva secunde — sau poate au fost minute, timpul se comprimă când totul se prăbușește — și viața mea s-a schimbat ireversibil. Cuvintele din titlu nu sunt o metaforă. Sunt o realitate ce se așază grea, ca o haină udă, pe umerii mei.
Mă trezesc, uneori, să pot încă auzi ecoul vocii lui și al râsului ei, ca și cum locuința ar fi păstrat, pentru o clipă, reziduurile unei prezențe care nu mai e. Îmi strâng palmele și caut forma obișnuită a lucrurilor: lumânarea pe masa din bucătărie, ceașca lui de cafea, fotografia înrămată. Totul pare la locul lui, dar nimic nu mai e la fel.
O resto si pe aver rig
