Ana s-a întors acasă pentru o vreme. Nu în vilă. Nu în lumea aceea rece.
Ci în casa în care focul trosnește în sobă, iar gemul de mere fierbe încet pe aragaz.
Într-o seară, am stat amândouă pe prispă. Aerul mirosea a frunze arse.
— Mamă… crezi că sângele meu e murdar?
Am privit-o drept în ochi.
— Sângele tău e puternic. E sângele unei femei care nu tace.
A zâmbit pentru prima dată după mult timp.
Și atunci am știut că bunicul ar fi fost mândru.
Nu pentru că ne-am răzbunat.
Pentru că am făcut dreptate.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
Distribuie:
O resto si pe aver rig
