Elena și-a coborât tonul.
— Intră. Acum.
— Nu. Cred că dumneavoastră ați vrut să fiu aici. La vedere.
Pentru prima dată, nu mai părea că deține frâiele.
Alexandru a făcut un pas spre băieți.
Avea privirea unui om care înțelege că i-au scăpat ani întregi printre degete.
— Ei sunt… ai mei?
Nu era mânie în voce.
Doar uluială.
Luca s-a uitat întâi la mine, apoi a întrebat simplu:
— Tu ești tata?
Întrebarea aceea a lovit mai tare decât orice izbucnire.
Alexandru și-a dus o clipă mâna la gură.
Eu am tras aer adânc în piept.
Venisem pregătită de război.
Nu eram pregătită pentru privirea aceea.
— Da, am rostit încet. Este tatăl vostru.
În jur se porniseră deja șoapte fără jenă.
Un politician cunoscut mima o discuție de afaceri, dar nu-și dezlipea ochii de noi. O femeie elegantă își făcea cruce pe furiș. Iar mama Cătălinei arăta gata de plecare.
Cătălina s-a uitat lung la Alexandru.
O resto si pe aver rig
