…un notar din Brașov.
Avea o voce calmă, dar rece, de om obișnuit să dea vești care schimbă vieți.
— Dumneavoastră sunteți Elena Popescu?
— Da…
— Mama dumneavoastră a lăsat ceva pe numele dumneavoastră. Trebuie să veniți personal.
Am rămas cu telefonul în mână câteva secunde bune.
Frații mei tocmai plecaseră de la mine cu mobila împărțită, cu banii din cont și cu actele casei bătrânești. Totul fusese împărțit „corect”. Sau așa spuneau ei.
Eu rămăsesem doar cu liniștea apăsătoare din apartament și cu halatul mamei încă agățat în baie.
În următoarea dimineață am luat primul tren spre Brașov.
Nici nu știam ce caut acolo.
O resto si pe aver rig
