Majoritatea spun că au fost vremuri grele în perioada 1965-1989.. Adevărul despre cum se trăia, de fapt in comunism

Pionierii patriei, în comunism
După grădiniţă, până la 14 ani, elevii intrau în altă organizaţie, „Pionerii”. Intrarea în rândurile pionierilor se făcea în clasa a II-a. Pionerii aveau şi eu uniformă: nelipsita cravată roşie cu inel, cămaşă albă, fustă sau pantaloni negri.

Odată cu intrarea la liceu, copiii deveniţi adolescenţi intrau în „Uniunea Tineretului Comunist”. Nu orice elev de liceu ajungea însă în UTC. Puteau deveni membrii elevi din clasa a VIII-a, cu merite deosebite la învăţătură, iar în clasa a IX-a şi a X-a puteau fi primiţi şi cei mai slabi la învăţătură.

Odată admis în UTC, un elev trebuia să accepte regulile şi îndatoririle ce i se cuveneanu. Cei care nu se comportau conform cerinţei de partid riscau excluderea. Pentru un licean din vremea lui Ceauşescu, excluderea din UTC însemna excluderea de la viaţa socială, marginalizarea şi monitorizarea intensă de către informatori. Excluderea din UTC se făcea, de cele mai multe ori, printr-un proces la nivelul organizaţie şi era consecinţă a unei fapte grave.

Munca patriotică, în comunism
Sistemul şcolar era alcătuit în aşa fel încât să-i monitorizeze pe elevi tot timpul. Se făceau ore şi sâmbăta, iar duminica elevii efectuau tot felul de sarcini ”patriotice”: măturau frunze în parc, greblau, plantau puieţi, strângeau gunoaie, culegeau plante medicinale (care se predau în oră de dirigenţie, împreună cu anumite cantităţi de borcane şi de maculatură), cultivau flori, participau la concursuri artistice de creaţie, recitare de poezii, la cor, la manifestaţii cu ocazia zilelor festive (1 Mai, 23 August), scrie historia.ro. Pe lângă acestea, elevul mai avea şi alte sarcini: orele de atelier efectuate în subsolul şcolilor sau în fabrici (opt ore pe săptămâna la strung sau la traforaj) şi participarea, alături de armată, la strânsul recoltelor.

La începutul anului școlar, elevii erau obligați să participe la activități din 15 septembrie, până pe 30 septembrie, în agricultură. Erau obligați să ducă între 1 și 3 kg de măceșe, cătină, culegeau prune, mergeau la culesul fânului, iar elevii de liceu/ școala profesională făceau practică în fabrici și uzine.

Manuale unice, în comunism
Abecedarele şi manualele din vremea comunistă aveau format unic.

Manualele erau gratuite pe toata durata studiilor si erau publicate în tiraje mari. Prima carte pe care o primeau elevii intraţi în sistemul de învăţământ se deschidea cu fotografia mult iubitului conducător, Nicolae Ceauşescu.

Prima poezie era imnul Republicii Socialiste România “Trei culori”.

Manualul de clasa I conţinea poezii patriotice menite să insufle copiilor, de la cele mai mici vârste, respectul pentru patrie şi conducători. ”Oriunde merg/ în tot ce simt/ Alături eşti/Iubit partid/ Eşti şcoala nouă/ Cartea frumoasă/ Eşti pâinea caldă/ Ce-o avem pe masă/ Eşti câmpul verde/Ziua senină/Hidrocentrala/Ce dă lumină”, scria în Abecedarul din 1982, scrie historia.ro.

O resto si pe aver rig

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *